Liderii Coaliţiei discută despre asumarea răspunderii pe Legile educaţiei şi despre disponibilizări în domeniul public
Liderii Coaliţiei s-au întâlnit luni la Palatul Victoria pentru a discuta despre disponibilizările din sistemul public şi despre asumarea răspunderii pe Legile educaţiei, în condiţiile în care cele două partide au păreri total diferite despre cum ar trebui rezolvate aceste probleme.
Întâlnirea coaliţiei vine în contextul anunţului premierului Emil Boc, făcut sâmbătă, după şedinţa de Guvern, potrivit căruia Executivul îşi va angaja răspunderea pe Legile privind salarizarea bugetarilor, reforma sistemului de pensii şi educaţiei, astfel urmând să fie testate atât susţinerea parlamentară, cât şi voinţa politică la nivelul coaliţiei pentru realizarea reformelor. Decizia premierului a stârnit nemulţumiri în PSD şi a generat un lanţ de replici dure între liderii celor două partide.
Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a declarat la Realitatea TV că Fondul Monetar Internaţional ar fi cerut guvernului să facă disponibilizări masive în rândul bugetarilor.
PSD vrea ca Guvernul să renunţe la disponibilizarea a 20.000 de bugetari Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Liviu Dragnea, a spus că, din punctul său de vedere, luni nu ar trebui să se discute despre disponibilizări de personal.
"E nevoie să stabilim de câţi oameni este nevoie pentru ca o primărie sau un Consiliu Judeţean să funcţioneze, dar nu cred că trebuie să discutăm despre concedieri în administraţie", a declarat acesta. Şi descentralizarea figurează printre temele de discuţie de luni, a mai spus Dragnea.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi vicepreşedinte al PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat că va susţine stabilirea unor standarde de cost pentru serviciile din primării şi consilii judeţene şi optimizarea schemelor de angajare la nivelul autorităţilor locale, dar, spre deosebire de social-democraţi, consideră că este necesară şi restructurarea la nivelul administraţiei locale."Susţin în totalitate afirmaţia premierului Emil Boc, restructurarea ar trebui să se facă nu doar la nivelul ministerelor, ci şi al administraţiei locale. Cred că ar trebui să existe scheme de angajare optime la primării, care să ia în calcul mai multe criterii, inclusiv populaţia şi suprafaţa sau gradul de complexitate. Ar mai trebui stabilite standarde de cost pentru servicii, care ar rezolva problema la primării şi la consilii judeţene", a spus liderul PD-L.
La rândul său, primarul Aradului, democrat-liberalul Gheorghe Falcă a precizat că va participa la întâlnirea de şi că discuţia cu liderii coaliţiei se va axa pe tema descentralizării administraţiei publice, şi mai puţin pe restructurare. Primarul PDL a susţinut însă, pentru NewsIn, că România are "cel mai mare număr de funcţionari publici / cap de locuitor din Europa" şi că trebuie luate măsuri de reducere a acestora.
Restructurarea instituţiilor de stat se va face raportat la standardele de cost, care se vor aplica atât pentru administraţia publică, cât şi pentru domeniile sănătăţii, asistenţei sociale şi învăţământului preuniversitar, a anunţat miercuri premierul Emil Boc. Premierul a spus că în comune cu o populaţie asemănătoare primăriile au fie 7-8 persoane în aparatul propriu, fie 30-40.
"Vom stabili standardul de cost pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în raport cu populaţia pe care o are. Asta înseamnă că vom evita aceste cheltuieli abuzive ale banului public care astăzi există la nivel local", a spus el.
Pe de altă parte, Liviu Dragnea, preşedintele UNCJR, a declarat vineri că a înaintat Ministerului de Finanţe un proiect pentru modificarea Legii Finanţelor Publice Locale şi că una din propuneri vizează alocarea unui anumit procent din PIB pentru proiecte de dezvoltare ale administraţiilor locale.
"Scopul acestor modificări este să reuşim construirea bugetelor locale atât pentru funcţionare, cât şi pentru dezvoltare. De la Consiliu Judeţean la primărie de comună nu trebuie să existe teama că nu vor fi bani de funcţionare sau pentru proiecte. Proiectele de investiţii trebuie să fie multianuale şi o măsură pe care o luăm în calcul este să stabilim ca un anumit procent din PIB să meargă pentru acest lucru, pentru dezvoltare", a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.