MENIU

Leul se ieftineşte, ajungând la un curs de referinţă de 4,1574 lei/euro

Foto: telesport.ro

Cursul leului a urmat evoluţia monedelor din regiune, astfel că după o uşoară apreciere în primele tranzacţii a urmat o depreciere susţinută faţă de euro, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,1574 lei/euro, cu 0,11% mai ridicat decât cel de marţi.

Marţi, banca centrală afişase un curs de referinţă de 4,1529 lei/euro.

Moneda naţională a deschis şedinţa la cotaţii de 4,1520 lei/euro, apropiate de cele de marţi, şi s-a apreciat uşor până la 4,1465 lei/euro. După 10:30, însă, leul a început să se deprecieze, ajungând să fie cotat la 4,1645 lei/euro, iar la 13:40, băncile cumpărau un euro cu 4,16 lei şi îl vindeau cu 4,1650 lei.

Valutele din regiune s-au apreciat, de asemenea, faţă de euro, în primele tranzacţii de miercuri, după care au pierdut teren. Astfel, moneda poloneză a câştigat iniţial teren de la 4,3950 la 4,3768 zloţi/euro, după care s-a depreciat la 4,4073 zloţi/euro, iar cea ungurească s-a întărit mai întâi de la 279 la 278,50 forinţi/euro, pentru ca după ora 10:30, ora României, să se ieftinească la 280,89 forinţi/euro.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat miercuri de BNR marchează o apreciere a monedei naţionale cu 0,11%, până la 3,0395 lei/dolar, de la nivelul de marţi, de 3,0428 lei/dolar.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,06% pe an, în uşoară scădere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 9,13% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a scăzut la 9,56% pe an, de la nivelul de marţi, de 9,63% pe an.

Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele interbancare pentru o zi, de tip overnight, au continuat să se situeze în apropierea dobânzii de politică monetară, de 9,50% pe an.
Mai multe articole despre:
BNR euro leu curs valutar