Laurenţiu Ciocăzanu: Bingo-criza
Vă mai aduceţi aminte de „Zi-le, domnu’ Geo!“, îndemnul fabricat de răposatul show hrănit cu bilete de bingo? Desigur, aşa ceva nu se uită cu una, cu două. Mai ales când vorbim de vremuri în care televizorul fora adânc în creierul românului în căutare de pradă uşoară. „Zi-le, domnu’ Geo!“ ne sună încă în timpan ca o reminiscenţă a democraţiei născute strâmb.
Se ştie, ciupercăria naţională a bingo a murit lent, după ce poporul jucător a înţeles într-un târziu care-i miza din spatele numerelor: să cotizeze din economiile de familie la puşculiţa vânzătorilor de iluzii. Se întâmpla cam în epoca FNI-Caritas-Bancorex. Ape tulburi, înecate cu bani publici sau privaţi, în care descurcăreţii au pescuit vârtos după capturi uriaşe.