La Căianu Mic, a venit Moş Nicolae pe datorie
Moş Nicolae a venit mai devreme la copiii din Căianu Mic. În acest an, primăria comunei a cumpărat cadourile ...pe datorie. Şi asta deoarece, spune primarul, nu au fost bani pentru a achita costul dulciurilor. Cei aproape 300 de copii s-au bucurat când l-au văzut pe moş cu pungile pline de daruri.
Pentru a-l întâmpina pe Moş Nicolae cum se cuvine, micuţii l-au colindat. Ca să primească cadouri şi în acest an, copiii au fost cuminţi foc.
Şi Moş Nicolae a fost mândru că a reuşit să le împartă copiilor cadouri.
Pentru a le aduce micuţilor un zâmbet pe buze de sărbători, primarul comunei a făcut sacrificii.
În acest an, aproape 300 de copiii de grădiniţă şi elevi ai claselor I-IV au primit cadouri de Moş Nicolae. Fiecare copil a primit dulciuri în valoare de 7 lei.
Pentru dulciurile cumpărate primăria din Căianu Mic va trebui să plătească circa 2100 lei, la începutul anului viitor.