Două zboruri TAROM programate miercuri dimineaţă, ANULATE din cauza ceții. Ce vor face pasagerii care cumpără biletele de avion
Ceața crează mari probleme, miercuri dimineață, și în traficul aerian, nu doar în cel terestru. Din acest motiv, două zboruri TAROM au fost anulate. Este vorba despre zborurile Bucureşti-Iaşi şi Iaşi-Bucureşti, pasagerii urmând să fie preluaţi pe parcursul zilei de alte avioane ale aceleiaşi companii.
Aeroportul Iaşi a anunţat că, din cauza ceţii dense şi a vizibilităţii sub 100 de metri, zborul TAROM Bucureşti-Iaşi, cu aterizare la ora 8.45, şi cursa aeriană cu decolare de la Iaşi către Bucureşti la 9.30 au fost anulate.
Potrivit conducerii Aeroportului Iaşi, pasagerii celor două curse vor fi preluaţi cu o aeronavă Boeing 737-700. Aterizarea la Iaşi este programată la ora 13.35, iar decolarea către Capitală la ora 14.00.
"Întrucât ceaţa este un fenoment imprevizibil, există riscul ca programul curselor să sufere în continuare modificări, de aceea recomandarea noastră este ca pasagerii care au programate călătorii în cursul zilei de astăzi să ţină legătura cu operatorii aerieni. Siguranţa pasagerilor şi a echipajelor de zbor, în aceste condiţii, rămâne întotdeauna o prioritate pentru aeroport şi companiile aeriene", au transmis reprezentanţii aeroportului ieşean.
La ora 10.30, vizibilitatea pe pista aeroportului ieşean era mult mai bună, astfel că programul de zbor se desfăşoară fără probleme.
Judeţul Iaşi se află sub cod galben de ceaţă până la ora 12.00.