Judecătorii din Ploieşti au întrerupt din nou lucrul luni
Judecătorii din Ploieşti au întrerupt din nou lucrul luni, pentru trei ore, între 9.00 şi 12.00, protestând pentru că nu li se va mai plăti sporul de stres, care reprezintă 50% din salariu.
"Continuă protestele în aceeaşi manieră, în sensul că şedinţele de judecată vor începe la ora 12.00. La Curtea de Apel astăzi nu e decât şedinţă penală, sunt cinci sau şase dosare, toate urgente. Acestea vor intra în discuţie după ora 12.00", a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Ploieşti, Simona Buzoianu.
Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au intrat cu trei ore întârziere în sălile de judecată şi săptămâna trecută, miercuri, joi şi vineri.
La Curtea de Apel Ploieşti, în schema de personal există 50 de judecători. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, fiind vacanţă judecătorească, în luna iulie se află în activitate numai 25 de magistraţi.
Preşedintele AMR, Mona Pivniceru, a declarat că se va consulta luni cu alţi judecători, în legătură cu sancţionarea faptului că sporul de 50% nu a fost inclus în salariile magistraţilor, deşi Curtea de Apel Bucureşti le-a dat câştigat de cauză.
Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru, a mai declarat că neincluderea sporului în salariile magistraţilor, în ciuda unei hotărâri judecătoreşti favorabile, constituie abuz în serviciu, faptă de care s-ar face vinovat atât ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cât şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.