Jucătorii Stelei şi-au exprimat susţinerea faţă de patronul Gigi Becali
Mai mulţi dintre jucătorii Stelei au declarat, vineri, că îl susţin pe finanţatorul echipei, Gigi Becali, care a fost arestat, şi speră să îl facă să mai uite de probleme obţinând o victorie în partida cu Gloria Bistriţa, informează site-ul oficial al roş-albaştrilor.
Dorin Goian a caracterizat şi el în termeni duri acţiunea Poliţiei în ceea ce îl priveşte pe Becali: "Trăim într-o ţară pe care nu o pot descrie în mod decent, în care hoţii au ajuns să depună plângeri. Este incredibil ce se întâmplă, pentru că sunt o mulţime de violatori şi criminali judecaţi în libertate, iar Gigi Becali, care a făcut multe lucruri bune, a ajuns să fie închis pentru că i s-a furat maşina. Sper să scape cât mai repede, pentru că i s-a făcut o nedreptate".
Bănel Nicoliţă, Alexandru Tudose, Răzvan Ochiroşii, Bogdan Stancu, Andrei Ionescu şi Mihăiţă Pleşan l-au încurajat şi ei pe finanţatorul Stelei şi speră să îşi rezolve problemele cât mai repede, ei având încredere că justiţia va face în cele din urmă dreptate.
Nici jucătorii străini ai Stelei nu au rămas indiferenţi la situaţia patronului, iar Dayro Moreno, unul dintre preferaţii lui Gigi Becali, a spus: "Sper ca patronul să fie puternic. Suntem alături de el, iar o victorie cu Bistriţa i-o vom dedica, ca să îi dea putere acolo unde se află". Columbienii Juan Carlos Toja şi Robinson Zapata speră ca Gigi Becali să iasă cât mai curând din arest şi să meargă lângă familia sa, Antonio Semedo vrea ca latifundiarul să revină cât mai repede lângă echipă, în timp ce polonezul Pawel Golanski a precizat: "Vom juca meciurile pentru patron şi sperăm să îi dedicăm cât mai multe victorii".
Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, la 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, decizia fiind deja atacată de avocaţii acestuia la Tribunalul Bucureşti. Totodată, au primit mandate alte patru persoane acuzate de săvârşirea aceloraşi infracţiuni: Cătălin Otto Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu. Marius Geavela, a şasea persoană acuzată, nu a primit mandat, dar are interdicţie de a părăsi localitatea.