MENIU

Jean Pădureanu ar vrea ca FRF să permită din nou premierea echipelor!

Foto: NewsIn

Preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, vineri, că este de acord cu stimularea echipelor în meciurile cu formaţiile contracandidate şi spune că ar trebui să se revină la aceste practici, informează site-ul oficial al grupării ardelene.

"Nu e imoral să premiezi un sportiv ca să obţină rezultate mai bune. Câştigând meciuri, se naşte performanţa. Trebuie să se revină şi să se permită premierea. Noi nu suntem în situaţia de a premia pe alţii", a declarat Jean Pădureanu.

Federaţia Română de Fotbal a schimbat vara trecută regulamentul, interzicând în urma scandalului Valiza stimularea financiară a echipelor care joacă împotriva contracandidatelor.

Preşedintele bistriţenilor a mai apreciat că nu se vor lua măsuri împotriva celor incriminaţi în scandalul stenogramelor publicate în ultima perioadă în presa română.

"Stenogramele le citesc ca să mă distrez, ca şi când m-aş duce la un teatru. Nu se întâmplă nimic. Steaua şi Dinamo au fost pe podium de când le ştiu şi le-a fost foarte greu că a venit o echipă din provincie să ia campionatul şi Cupa României. Atunci când îmbătrâneşti, e greu să te împaci cu gândul că nu mai eşti tânăr şi frumos", a spus Jean Pădureanu.

Mai multe articole despre:
FRF premiere valiză Pădureanu