Jade Goody, agresată pe patul de spital
Povestea care pasionează de ceva vreme Anglia, ia acum proporţii în lumea întreagă: Jade Goody, vedetă care s-a afirmat prin participarea la un show de tele-realitate se luptă cu un cancer incurabil.
Jade a hotărît să mediatizeze lupta ei pentru a strînge cât mai mulţi bani, care vor servi la îngrijirea celor doi fii ai ei Bobby, 5 ani şi Freddy, 4 ani.
Agentul său a anunţat că la sfârşitul săptămânii trecute Jade a fost împărtăşită în capela spitalului Royal Mardsen din Londra, alături de cei doi fii ai săi, în cadrul unei ceremonii scurte, dar emoţionante.
Împărtăşania ar putea fi ultima apariţie publică a vedetei care a participat la ediţia engleză la emisiunii "Big Brother". "În sufletul său a spus adio celor pe care ştie că nu-i va mai vedea niciodată şi îşi poate sfârşi viaţa liniştită, pe patul de spital", a declarat impresarul.
Numai că, cineva nu vrea să o lase să aibă un sfrâşit liniştit. Un om a intrat în camera de spital a lui Jade înarmat cu un ciocan. Jade l-a vazut şi a ţipat după ajutorul personalului, dar a fost foarte marcată de această agresiune.
Se pare chiar că şocul i-a înrăutăţit starea de sănătate. Cancerul de uter pe care îl avea şi care s-a extins la ficat şi intestine evoluează rapid, iar medicii nu pot decât să-i uşureze suferinţele.