MENIU

Iuliu Mureşan: \"Batem pe Timişoara cu 2-1\"

Foto: NewsIn

Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, vineri, că este sigur că echipa sa va reuşi să câştige Cupa României şi că Bogdan Mara va obţine eventul, după ce a evoluat până în iarnă la noua campioană a României, Unirea Urziceni.

"Ar fi ceva extraordinar să câştigăm. Sunt sigur că vom învinge cu 2-1. Îmi doresc ca Mara să facă eventul. Nu îţi iese în fiecare an ceea ce îţi propui. M-am bucurat pentru Unirea şi mi-am adus aminte de ce am reuşit noi anul trecut", a spus Mureşan.

Iuliu Mureşan a vorbit şi despre campania de achiziţii din această vară: "Avem deja trei transferuri perfectate, iar până la reunire vom termina campania de transferuri. În privinţa plecărilor, încă nu este nimic sigur, nu cred că vor pleca mulţi jucători".

Finala Cupei României Timişoreana s-a desfăşurat sâmbătă, de la ora 21:00, între formaţiile CFR Cluj şi FC Timişoara. Partida a avut loc la Târgu Jiu, pe stadionul "Municipal", şi s-a disputat cu casa închisă, după ce toate biletele puse în vânzare au fost epuizate.  
Mai multe articole despre:
CFR Cluj Iuliu Mureşan FC Timişoara