MENIU

Isărescu: Punctul minim al recesiunii din România a fost atins în primul trimestru

Foto: NewsIn

Punctul minim al recesiunii României, care este una în formă de litera V, a fost înregistrat în primul trimestru, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Cea mai joasă parte a recesiunii în formă de V a fost atinsă în primul trimestru. Niciodată banca centrală nu a spus că nu va fi un impact al crizei, însă am avut nevoie de timp să găsim canalele prin care s-a transmis", a spus Isărescu.

El a amintit că ajustarea deficitului extern, care era "absolut necesară", a dus la un răspuns al economiei mult mai bun faţă de aşteptările BNR.

Economia românească s-a contractat primul trimestru al acestui an cu 6,4% faţă de acelaşi interval din 2008, în termeni reali, potrivit datelor preliminare publicate la jumătatea acestei luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Mai multe articole despre:
economie România Isărescu recesiune trimestru