Isabel Allende vorbeşte despre visele din care s-au născut Eva Luna, Inés şi personaje fabuloase
Scriitoarea chiliană Isabel Allende mărturiseşte, într-un interviu acordat cotidianului El Comercio, că marca stilului său literar, realismul magic, nu este de sorginte americo-latină, ci mai degrabă indiană, scandinavă şi africană, dar că autorii preferaţi rămân Llosa şi Marquez.
Isabel Allende nu vorbeşte la trecut despre cărţile pe care le-a scris. Autoarea mărturiseşte că cea mai grea încercare a scriiturii a fost romanul "Paula", născut dintr-o dramă personală, moartea propriei fiice, iar cea mai uşoară, nuvela "Casa spiritelor", una dintre primele încercări literare, scrisă pe masa din bucătărie, fără aşteptări şi fără a fi destinată publicării. Născută la Lima, oraşul în care a crescut primii trei ani din viaţă, Allende spune că se identifică cu propriile personaje, la un nivel inconştient.
Nepoată a fostului preşedinte chilian Salvador Allende, Isabel s-a născut în 1942 la Lima, în Peru. Copilăria şi-a petrecut-o în Chile, în timpul dictaturii lui Pinochet refugiindu-se în Venezuela, unde rămâne timp de cincisprezece ani şi lucrează ca ziaristă. Povestitoare fabuloasă, comparată cu peruanul Llosa, Allende îşi face debutul literar în 1982, cu nuvela " Casa spiritelor". În 1984 publică "Despre dragoste şi umbră", apoi "Eva Luna" (1987), "Povestirile Evei Luna" (1989) şi "Planul infinit" (1991).
Un an mai târziu fiica scriitoarei moare în urma unei crize de porfirie. Următoarea ei carte, "Paula" (1994), îi este dedicată. Continuă să scrie febril, în 1999 apărându-i două titluri, insolitul volum "Afrodita" şi romanul Fiica norocului", urmate de "Portret în sepia" (2000). În 2003 îi apare volumul de memorii "Ţara mea inventată" şi romanul "Zorro" (2005). În 2006 scrie romanul "Inés a sufletului meu", iar în toamna lui 2007 publică romanul autobiografic "Suma zilelor". Cartea de debut, "Casa Spiritelor" a fost cu succes ecranizată, având în distibuţie actori celebri, ca Meryl Streep, Winona Rider şi Antonio Banderas, acesta din urmă primind un rol şi în pelicula "Despre dragoste şi umbră".
În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004, Isabel Allende a fost primită în American Academy of Arts and Letters. În limba română, editura Humanitas i-a dedicat lui Allende o serie de autor.