MENIU

Iris va concerta în iulie la Târgu Mureş, prima oară după operaţia solistului Cristi Minculescu

Foto: aducea.files.wordpress.com

Trupa Iris va concerta la festivalul Peninsula de la Târgu Mureş în data de 25 iulie, pentru prima oară după operaţia la care a fost supus solistul Cristi Minculescu, în luna martie a acestui an.

"Organizatorii festivalului au bucuria să anunţe concertul surpriză din ziua de sâmbătă, 25 iulie: legendara trupă de rock, Iris, revine pe scenă, pentru prima oară după operaţia suferită de solistul Cristi Minculescu, care a fost supus unui transplant de ficat în luna martie. Fanii se pot convinge singuri la festivalul Peninsula că Iris rămâne formaţia care nu va dezamăgi niciodată”, se arată într-un comunicat de presă de joi al festivalului.

Iris are o activitate muzicală de peste 30 de ani, care a început în anul 1977 cu albumul „Iris I”. Au urmat „Iris II”(1987), „Nu te opri”(1988), „ Iris IV” (1989), „1993”, „The Best Of” de asemenea în 1993, „Lună Plină” (1997), „20 De Ani” (1997), marcând anii de activitate a trupei, „Mirage” (1998), „2000”, „Athenaeum” (2000), „Mătase albă” (2001), „4Motion” (2003) şi „Maxima” în 2005.

Trupa Iris va concerta sâmbătă, 25 iulie, înainte de recitalurile celor de la Primal Scream şi Nine Inch Nails.

A şaptea ediţie a festivalului Peninsula va avea loc între 23 şi 26 iulie 2009, pe malul Mureşului, lângă Complex Weekend din Târgu Mureş şi va oferi experienţa a patru zile petrecute la intensitate maximă.

La festival vor veni Chase&Status cu MC Rage, Luna Amară, Tunderground (23 iulie), DJ Tiesto, Layo&Bushwacka, !deladap, Vama, NEO, Chris Liebing (24 iulie), Iris, Primal Scream, Nine Inch Nails, Parov Stelar and Band, Richard Dorfmeister (25 iulie), Freestylers, Tankcsapda, The Prodigy, Viţa de Vie, Goldie, Haydamaky (26 iulie) şi mulţi alţii.

Biletele pentru festival au fost puse în vânzare în reţeaua internaţională Eventim.ro şi în reţeaua magazinelor Germanos. Costul abonamentelor ce asigură accesul la festival între 23 iulie şi 26 iulie, cumpărate în avans, este 199 de lei, iar costul unui bilet valabil o singură zi este de 80 de lei. Biletele achiziţionate la intrare, în timpul festivalului, vor costa 240 de lei (abonament), respectiv 100 de lei (acces o singură zi). Preţul biletului pentru ziua 0 este de 40 de lei, iar posesorii de abonamente vor avea acces gratuit.

Pe 24 martie, la clinica universitară din oraşul german Regensburg, lângă Munchen, solistului trupei Iris, Cristi Minculescu, i-a fost transplantată o parte din ficatul soţiei sale. Minculescu suferă de o afecţiune genetică, boala polichistică hepato-renală, iar soţia artistului şi-a dat acordul să doneze o parte din ficat.

Cristi Minculescu, în vârstă de 50 de ani, cântă în Iris din anul 1980 şi este considerat unul dintre simbolurile rock-ului autohton. În 2007, la împlinirea a 30 de ani de activitate a trupei, Minculescu şi colegii săi au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu. 
Mai multe articole despre:
concert Iris Cristi Minculescu