MENIU

Iranienii s-au adunat din nou pe străzi la Teheran

Foto: REALITATEA.NET

Iranienii s-au adunat din nou pe străzile Teheranului, iar miliţiile guvernamentale au tras cu muniţie de război împotriva manifestanţilor, anunţă CNN. Susţinătorii opoziţiei sfidează avertismentele autorităţilor şi contestă realegerea lui Mahmoud Ahmadinejad ca preşedinte.

Din 12 iunie, de când au avut loc alegerile, mii de oameni au protestat în fiecare zi la Teheran. Scutierii au intervenit în forţă şi au deschis focul în mulţime de câteva ori. POtrivit bilanţului oficial, 17 oameni au fost ucişi şi peste o sută răniţi.

Consiliul Gardienilor Constituţiei, principalul organism legislativ din Iran, a respins cererea de anulare a alegerilor, decizie care ar putea provoca noi violenţe de stradă.

Gardienii Revoluţiei au avertizat că vor înăbuşi orice manifestaţie a opoziţiei. De altfel, autorităţile iraniene au acuzat puterile occidentale că sprijină protestele şi chiar iau în calcul expulzarea unor ambasadori europeni.

Mai multe articole despre:
Iran Teheran manifestaţii Mahmoud Ahmadinejad