Ion Marin a părăsit-o pe Dinamo!
"Săpăligă" s-a certat cu jucătorii după eşecul de la Galata şi merge să antreneze în Arabia Saudită. La meciul cu Bistriţa echipa va fi pregătită, probabil, de Gică Mihali, însă acesta se pare că îl va însoţi pe Ion Marin în Arabia Saudită.
La Dinamo s-a ajuns în situaţia ca antrenorii să-şi ia lumea în cap, cum este cazul lui Ion Marin, care a plecat din cantonamentul echipei, după înfrângerea ruşinoasă cu Galatasaray istanbul.
Practic, acesta a părăsit baza de la Săftica, a renunţat la funcţie şi a semnat deja un contract pe şase luni cu formaţia arabă Al Ettifaq, pregătită în trecut şi de Ioan Andone. Antrenamentul de prânz al "câinilor" a fost condus de Gheorghe Mihali, Constantin Nicolae şi fostul secund al lui Dario Bonetti, Claudio Bozzini, însă se speculează ideea că Mihali îl va însoţi pe "Săpăligă" în Arabia Saudită, ca antrenor secund.
Cristi Borcea, care nu se află în ţară, a încercat se pare să-l convingă pe Ion Marin să rămână în Groapă, însă demersul său nu a avut succes. Plecarea lui Ion Marin a fost determinată de atitudinea unora dintre fotbaliştii lui Dinamo. Cel mai probabil, echipa va fi pregătită după meciul de duminică (ora 18.00), cu Gloria Bistriţa, de Costel Orac, în prezent antrenor la echipa a doua.
În declaraţia de adio, antrenorul a postat următoarele, pe site-ul grupării: "Vreau să mulţumesc clubului pentru înţelegere, pentru susţinerea de care am avut parte în această perioadă. În urmă cu o lună am primit o ofertă de a antrena în străinatate, iar azi-noapte, după meciul de la Istanbul, am hotărât să dau curs acestei propuneri. Rezilierea contractului cu Dinamo s-a făcut pe cale amiabilă, cu acordul ambelor părţi. Jucătorilor şi staff-ului tehnic le mulţumesc pentru gestionarea bună a acestei perioade şi mă refer aici la programul de pregătire, la organizarea jocurilor".