MENIU

Inscripţie pe un... lanţ de preşedinte: Băsescu Traian, grupa B3 RH pozitiv, 4.XI.1951

Lanţul masiv, purtat de Traian Băsescu în timpul sărbătorilor, a fost prezentat, în exclusivitate, la Realitatea TV, în emisiunea "Zona de impact".
Foto: NewsIn

Surpriză la Realitatea TV: lanţul masiv, purtat de Traian Băsescu în timpul sărbătorilor, a fost prezentat, în exclusivitate, la emisiunea "Zona de impact", realizată de Corina Drăgotescu. Lanţul este o bijuterie care a stârnit multe comentarii în presa românească.

Preşedintele Traian Băsescu a şocat în prima sa apariţie publică din acest an. Dacă până acum singurele bijuterii pe care le-a purtat şeful statului au fost verigheta şi ceasul, de această dată el a afişat un lanţ gros la gât, nepotrivit, cum a spus presa, pentru un politician de prim rang.

Să ne reamintim şi momentul: Traian Băsescu i-a convocat în prima zi a anului pe membrii Guvernului Boc, dar şi pe alţi politicieni importanţi la o întâlnire informală la Palatul Foişor, de la Sinaia.

"Eu am invitat miniştrii, demnitarii care şi-au petrecut sărbătorile pe Valea Prahovei, să ne vedem şi să petrecem o zi plăcută, în compania soţiilor. Nu am dat sfaturi miniştrilor”, a spus atunci preşedintele Băsescu.

Îmbrăcat lejer, cu cămaşă şi pulover, preşedinţele a afişat la gât un lanţ de aur care a făcut multă vâlvă. Potrivit lui Traian Băsescu, lanţul ar fi fost primit cadou de la fiicele sale. Lanţul, de tip militar, are inscripţionat, alături de datele de identificare ale preşedintelui, şi un mesaj din partea familiei sale: "Te iubim, Bobiţă, Ioana, Maria."