În multe locuinţe mai există aparatură de ascultare montată de fosta Securitate înainte de 1990, scrie România liberă
În multe locuinţe din România mai există încă aparatură de ascultare, montată înainte de 1989 şi care a continuat să funcţioneze şi după Revoluţie, până la "epuizarea tehnică şi biologică". Informaţia le-a fost furnizată, în exclusivitate, jurnaliştilor de la România liberă, într-o discuţie cu ofiţerii din fosta Securitate. Unii au fost de acord să-şi dezvăluie numele real, alţii, dimpotrivă, au preferat anonimatul.
Maiorul Marian R. este primul care a rupt tăcerea. El le-a dezvăluit jurnaliştilor de la România liberă cum se declanşa urmărirea informativă asupra unei persoane. Mai întâi trebuia ca omul respectiv să fie turnat de mai multe surse. Asta însemna: colaboratori, informatori, surse autorizate, agenţi infiltraţi, persoane de încredere, gazde, case conspirative.
După ce obţinea informaţiile, în cel mult 30 de zile ofiţerul trebuia să se hotărască dacă deschidea sau nu dosar de urmărire informativă. Se făcea apoi un plan care era aprobat de superiorul ofiţerului şi de însuşi secretarul PCR, responsabil de caz. Fără aprobarea PCR nu se făcea nimic, spune maiorul. Odată început filajul, tehnica de interceptare telefonică se monta atât în birourile celor vizaţi, cât şi în casele acestora.
Microfoanele se montau peste tot, dar cele mai eficiente se instalau în perete şi erau alimentate de la reţeaua electrică, astfel că funcţionau nonstop. Cele din scrumiere, farfurii, ceşti erau mai puţin preferate pentru că funcţionau pe bază de baterii şi exista riscul să se piardă tocmai ce era mai important. În această acţiune, povesteşte maiorul, erau angrenate mai multe unităţi care colaborau: unii pentru îndepărtarea tuturor locatarilor din locuinţa respectivă, în timpul montării sistemului de interceptare, alţii pentru pază, alţii pentru montarea tehnicii, iar alţii pentru rearanjarea apartamentului şi refacerea pereţilor.
La această operaţiune, contribuiau şi medici, profesori sau funcţionari publici, care se străduiau să-i ţină departe de casă pe oamenii respectivi. În plus, operatorii de la centralele telefonice erau şi ei colaboratori ai Securităţii, dat fiind că în reţelele telefonice exista şi un fir montat special, de care ofiţerii îşi agăţau propria tehnică. Maiorul Marian R. spune că se înregistra tot, inclusiv convorbirile intime, după care se reda şi în scris. La final erau păstrate doar informaţiile interesante , precum şi cele care puteau fi folosite ulterior pentru şantaj sau pentru discreditarea persoanelor vizate, mai scrie România liberă.