În editorialele este analizată situaţia României după terminarea Crăciunului

Ovidiu Nahoi ne arată în Adevărul ce poate fi \"O provocare pentru 2010\"

Guvernele trebuie să construiască nu doar autostrăzi, ci şi spaţii publice.
Ne pregătim să trecem pragul unui an în care cuvântul „modernizare\" va domina discursul oficial al Guvernului şi majorităţii care îl susţine. Sună promiţător. Există însă şi riscul ca termenul generos de „modernizare\" să se transforme, în timp, într-o lozincă, într-o vorbă de clacă, într-un banc şi subiect de glumă, într-o ocară. Nu ar fi prima dată. Demagogi de toată  mâna deja au golit de conţinut termeni precum „consens\", „reformă\", „parlamentar\", „economie de piaţă\", „deontologie\", „partid\", ba chiar „revoluţie\" şi „democraţie\". Nu suntem încă la Moscova, acolo unde cuvântul „democrat\" echivalează cu o înjurătură. Dar putem ajunge.

Prin „modernizare\", România ar trebui să devină o ţară în care oamenii să accepte uşor diferenţele şi în care să-ţi facă plăcere să trăieşti. „Modernizarea\" nu trebuie să fie un ciocan de partid, cu care unii să le dea în cap altora. „Modernizarea\" nu se face prin ucaz. Nu suntem în Rusia din vremea lui Petru cel Mare, în Principatele Unite din vremea lui Cuza ori în Turcia lui Atatürk. Nu suntem o societate alcătuită dintr-un mic grup de elite proeuropene, o clasă boierească arhaică şi o masă amorfă de mujici. Putem să decidem noi, pentru noi, calea de urmat.

Marian Sultănoiu afirmă în Gândul că preşedintele este \"naşul la Cotroceni: cel ce le-a dat nume\"

Preşedintele e naşul lor. Îi ia, îi creşte, le dă un loc de muncă, un nume. De exemplu, Negoiţă, fostul premier desemnat, se numeşte în intimitatea prezidenţială, \"Livache\". Fosta sa consilieră şi purtătoare de cuvânt, Adriana Săftoiu, era în clipele destinse ale preşedintelui \"Pufuleţ\". Unii spun că, în dialogul direct, actualul premier este numit, uneori, \"Milu\". Apoi, \"dragă Stolo\" a făcut şi el, epocă. Nici adversarii politici n-au fost înnobilaţi, vreodată, cu un cât de neînsemnat pronume de reverenţă. Fostul premier era \"Căline\", fostul contracandidat la preşedinţie se numea \"Adriene\" - o sechelă rămasă de la pronunţia prenumelui Adriean, purtat de Videanu -, iar Geoană a fost, este şi va rămâne, simplu, pitoresc, nicolaescian, \"Mircea\". Pe timpuri, preşedintele partidului din care făcea parte Traian Băsescu se numea, pur şi simplu, \"Petre, eşti cel mai bun!\". Mogulii, doar pentru că trebuie să poarte un nume spre a fi identificaţi, la bucată, atunci când va fi cazul, se numesc Felix, Vântu sau \"ruşine, Dinu Patriciu!\". O mai veche cunoştinţă de-a sa, Liviu Dragnea, fost democrat, actualmente unul dintre liderii social-democraţilor, a fost botezat de Băsescu, din motive greu identificabile, \"Teroristul\".

Horia Ghibuţiu ne dezvăluie în Evenimentul Zilei \"Ce rămâne după spoiala Sărbătorilor\"     

Secvenţe definitorii pentru modul în care s-a petrecut în România, surprinse la Sinaia de o televiziune de ştiri în a doua zi de Crăciun, printr-un colţişor de fereastră împodobit cu o instalaţie electrică: preşedintele Traian Băsescu şi prima-doamnă a ţării, prinşi într-o horă, pe acorduri tradiţionale româneşti; preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, aplaudând refrenul „S-o facem lată”; sărbătorita zilei, ministrul Elena Udrea, ţopăind în „Dansul pinguinului”, figură obligatorie, în ultima vreme, la toate nunţile, botezurile şi alte chermeze autohtone; premierul Emil Boc, fandând pe prăfuita, dar nelipsita melodie-imn a mişcării reggaeton, „El meneaito y ahi! Ahi! Ahi!...”.

Să recunoaştem, acest potpuriu demodat, însă extrem de popular, putea fi văzut în multe alte locuri în care românii s-au întâlnit pentru a petrece cum se cuvine Sărbătorile de Iarnă.