Hong Kong-ul a marcat 12 ani de la momentul în care a fost redat Chinei
Hong Kong-ul a marcat miercuri 12 ani de la momentul în care a fost redat Chinei de către Marea britanie. În centrul oraşului au fost programate mai multe evenimente printre care şi o paradă militară.
La 1 iulie 1997 întreg teritoriul Hong Kong, aflat sub control britanic, a revenit sub autoritatea Chinei şi a devenit Regiune Administrativă Specială în cadrul Republicii Populare Chineze.
Miercuri, opoziţia din Hong Kong a organizat marşuri de protest faţă de nerespectarea democraţiei şi drepturilor omului de către guvernul chinez. Demonstranţii au cerut sufragiu universal la următoarele alegeri parlamentare, care sunt programate în 2012. Beijing-ul dimpotrivă insistă ca abia în 2017 să fie organizate primele alegeri democratice pentru desemnarea şefului Guvernului din Hong Kong. În prezent, premierul este numit de Beijing. Marşul s-a desfăşurat în paralel cu ceremoniile aniversare care au inclus o paradă militară modestă.