Handbal - Vlad Caba, antrenor la Tomis Constanţa
Secundul echipei naţionale de handbal feminin, Vlad Caba, a declarat, vineri, pentru NewsIn, că în următorul sezon va antrena echipa Tomis Constanţa, unde va avea ca obiectiv calificarea în cupele europene.
"Înţelegerea va fi pe un an, cu posibilitate de prelungire, iar obiectivul este o clasare pentru participarea în cupele europene. Eu mă gândesc la podium, pentru că trebuie să îţi doreşti cât mai mult", a afirmat Vlad Caba.
Secundul lui Radu Voina a menţionat că în următoarele două săptămâni va analiza lotul pe care îl are la dispoziţie, urmând ca a poi să decidă ce jucătoare va păstra pentru sezonul următor. "Voi păstra maxim 16-17 jucătoare, iar celelalte vor fi împrumutate. Vom vedea dacă vor mai veni alte jucătoare", a explicat Caba.
Vlad Caba îl înlocuieşte pe banca tehnică a formaţiei constănţene pe Dumitru Muşi, şi el fost secund la naţionala feminină de handbal.