Graham Watson: CE poate aplica sancţiuni anul viitor, dacă România nu face progrese în justiţie
Comisia Europeană ar putea aplica sancţiuni anul viitor, dacă România nu face progrese în reforma justiţiei şi lupta anticorupţie, a declarat europarlamentarul britanic Graham Watson.
"În mod clar, progresele trebuie să continue şi să fie accelerate. Dacă
nu, nu mă îndoiesc că anul viitor Comisia Europeană va fi pregătită să
aplice sancţiuni", a spus fostul lider al grupului liberal din
Parlamentul European.
El a spus că expirarea clauzei de
salvgardare pe Justiţie în decembrie 2009, prin care sentinţele
româneşti n-ar mai fi recunoscute în spaţiul UE, nu înseamnă că CE
rămâne fără instrumente de presiune. "Există şi alte măsuri care pot fi
luate, dacă este oportun. Dar deocamdată consider că e mai bine că nu a
fost aplicată clauza, uneori încurajările funcţionează mai bine decât
sancţiunile", a spus Watson.
Mecanismul de Cooperare şi Verificare trebuie menţinut, deoarece
constituie el însuşi un mijloc de presiune pentru cele două state
membre, consideră europarlamentarul britanic. "Discuţiile ce au loc şi
procesul de monitorizare ne dau destule mijloace de presiune", a spus
el.
"Ar fi foarte uşor pentru mine ca fost lider al grupului liberal să
critic România, pentru că nu mai are un guvern liberal. Dar până la
urmă, acest proces de reformă are loc dincolo de eticheta politică a
unui anumit guvern. Este un proces ce implică administraţia permanentă
a respectivului stat membru şi aici cred că vedem progrese în ambele
ţări. Uneori politicienii ajută reformele, alteori mai puţin, dar
important e că acestea continuă", consideră Watson.
Executivul european a adoptat miercuri al treilea raport anual privind
progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi
Verificare (MCV), constatând că există unele progrese de la ultimul
raport, din vara anului 2008, dar aplicarea reformelor lasă de dorit,
parţial din cauza mizelor politice.
Comisia Europeană consideră că mecanismul de cooperare şi verificare aplicat României şi Bulgariei şi-a dovedit eficienţa şi nu are de gând, deocamdată, să-l coreleze cu alte pârghii care să exercite presiune suplimentară pentru a determina cele două ţări să înfăptuiască reformele cerute.