Gloria - Florin Halagian este noul director tehnic şi manager general al ardelenilor
Preşedintele grupării Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, sâmbătă, că Florin Halagian va ocupa funcţiile de director tehnic şi manager general al formaţiei ardelene, întrucât echipa are nevoie de un om cu experienţă în staff.
"Încă de la începutul sezonului am dorit să existe un om cu experienţă în staff-ul tehnic. De aceea l-am numit pe Constantin Cârstea, dar având în vedere problemele de sănătate cu care se confruntă acesta, am discutat cu Florin Halagian, care a acceptat să devină director tehnic şi manager general cu puteri depline", a spus Jean Pădureanu, care a menţionat că restul staff-ului va rămâne neschimbat.
Florin Halagian s-a născut la 7 martie 1939 în Bucuresti, iar în ultimii ani a fost director tehnic al loturilor naţionale de juniori, observator de joc şi a făcut parte din Comisia Tehnică a FRF. Fostul tehnician se află la Piatra Neamţ, acolo unde s-a alăturat echipei pentru meciul cu Ceahlăul, din etapa a 7-a a Ligii I.