MENIU

Gigi Becali: "Ţuluş este beţiv"

Foto: www.365days.ro

Deşi cu puţin timp în urmă a promis că se retrage din viaţa publică, Gigi Becali face din nou declaraţii scandaloase. La GSP Tv, finanţatorul Stelei a declarat: "dracu tot încearcă să-mi facă rău, eu fac totul numai în slujba crucii, şi dracu înnebuneşte; ba îl pune pe Yuksel, ba pe Ţuluş. Ţuluş e omul lui de bază."

Gigi Becali nu s-a oprit cu una cu două: "Ţulus e un beţiv. Nu aţi văzut? De aceea s-a şi despărţit acum de soţia sa, că s-a apucat să bea, dracu se joacă cu el".

"Eu nu beau că dacă beau... sunt aşa când sunt treaz, parcă sunt drogat, sunt agitat, dacă mai şi beau mă iau de oameni, dansez pe-aici", a adăugat Becali.

DNA a anunţat, în data de 9 mai 2008, că a început urmărirea penală împotriva lui Gigi Becali pentru dare de mită şi a lui Anton Doboş pentru complicitate la luare de mită, alte două persoane fiind anchetate pentru complicitate la dare şi luare de mită. Cele două persoane sunt Teia Sponte, persoană din anturajul lui Becali - în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la dare de mită - şi Traian Bendorfean, cunoştinţă a lui Doboş, cercetat pentru complicitate la luare de mită.

În perioada 5-7 mai 2008, Becali a oferit direct şi indirect suma de 1,7 milioane euro lui Anton Doboş, preşedintele clubului Universitatea Cluj, precum şi unor jucători ai acestei echipe, pentru ca, în ultima etapă a campionatului de fotbal al României 2007-2008, din data de 7 mai 2008, clubul universitar să îşi apere corect şansele de joc şi să facă tot ce este posibil pentru a obţine cel puţin un rezultat de egalitate în meciul cu echipa CFR Cluj, contracandidata echipei FC Steaua Bucureşti la câştigarea titlului de campioană. În aceste activităţi a fost angrenat şi Traian Bendorfean, informa, în luna mai 2008, DNA. 

Mai multe articole despre:
Steaua DNA Gigi Becali Doru Ţuluş