MENIU

Germanii, despre transferul lui Cristi Tănase la Koln: poker, teatru, haos

Foto: NewsIn

Presa germană foloseşte termeni ca "poker", "teatru" şi "haos" pentru a descrie situaţia din jurul potenţialului transfer al mijlocaşului Cristi Tănase la FC Koln. Negocierile au intrat în impas, cu toate că din punct devedere financiar lucrurile păreau să fie lămurite.

"Haos în jurul transferului lui Tănase", a titrat Bild, care notează că oferta de 2 milioane de euro pentru FC Argeş şi cea de 450.000 de euro pe sezon pentru jucător sunt foarte atractive, mai ales că fotbalistul ar merge la Koln fără să clipească. "Dar românii joacă poker. Partenerii de negocieri sunt departe de a fi transparenţi", scrie Bild.

Express.de subliniază că transferul lui Tănase se transformă într-un "teatru", după ce impresarii jucătorului i-au acuzat pe oficialii de la Koln că vor să îi excludă din ecuaţia tranzacţiei şi să îl folosească drept intermediar pe Dorinel Munteanu, fost jucător al "ţapilor" şi actual antrenor la Oţelul Galaţi. Ioan Becali îl acuză pe managerul Michael Meier că vrea să-l "înjunghie" pe la spate şi aşteaptă explicaţii, în caz contrar urmând să-l direcţioneze pe jucător spre Steaua vărului Gigi Becali. Dincolo, Meier a subliniat doar că "România este un teren dificil în cazuri ca acesta" şi a refuzat să comenteze acuzaţiile venite dinspre România.
Mai multe articole despre:
FC Argeş Fc Koln transfer Ioan Becali Cristi Tănase