MENIU

Geoană intră cu „Încredere” în lumea scriitorilor

Mircea Dinescu, Eugen Simion şi Augustin Buzura la lansarea cărţii lui Mircea Geoană

Lume bună miercuri seara, la salonul Scriitorilor al Hotelului Capşa, la lansarea cărţii „Încredere” a prezidenţiabilului PSD. Printre invitaţii de gală s-au aflat Mircea Lucescu, Aura Urziceanu, Mircea Dinescu, Bogdan Enoiu, Luminiţa şi Monica Anghel, Ana Copos sau soţul Andreei Esca. Joi seară a avut loc o nouă lansare, la \"Gaudeamus\".

“Este o carte pe care v-o ofer cu extrem de multă modestie şi fără pretenţia de a fi o capodoperă de artă, este pur şi simplu o relatare simplă, o capcană într-un fel, datorită stilului oarecum autobiografic şi relativ simplu în care relatez episoade din viaţa mea, încercând după aceea să generalizez la valori şi concepte şi chestiuni care mă caracterizează\" – aşa şi-a început miercuri seară, liderul PSD Mircea Geoană, prezentarea cărţii autobiografice “Încredere”, lansată în Salonul Scriitorilor al Hotelului Capşa, sub egida editurii Nemira.

Prezidenţiabilul PSD s-a lăsat puţin aşteptat la eveniment, exact atât timp cât să îi ajungă şi invitaţii. Numai VIP-uri şi prieteni din lumea artei, spectacolului, sportului sau presei. Nici urmă de politician în sală.

În discursul său, Geoană a reprodus aproape pasaje întregi prezente în volum: amintiri din copilăria petrecută în Bucureşti, dispariţia tatălui său în acest an, întâlnirea cu soţia sa, Mihaela Geoană pe o pârtie de schi, viaţa de ambasador, vizita făcută la Casa Albă împreună cu familia preşedintelui american Bill Clinton, momentul în care s-a trezit singur după pierderea alegerilor pentru Primăria Bucureştiului în 2004.

În fapt, fiecare capitol al cărţii este construit după aceeaşi tehnică scriitoricească: o scurtă introducere autobiografic-memorialistică, care reprezintă de fapt pretextul pentru un discurs despre cum ar trebui să arate România. Discurs nu foarte diferit de cele pe care Geoană le susţine în mod curent în spaţiul public.

Modelul şi chiar structura ideatică a cărţii pare inspirată de o carte lansată tot înainte de prezidenţiale, dar de cele din Franţa, de candidatul de atunci Nicolas Sarkozy, volum tradus şi în limba română: “Martor”.

Atacat de Traian Băsescu şi izgonit de pe scena unui miting al acestuia de la Craiova, poetul Mircea Dinescu pare să fi devenit suporterul lui Geoană. Dinescu a fost primul care a ţinut un discurs, după cel al liderului PSD, în care a făcut recenzia unei cărţi pe care nu a citit-o, după cum a spus în glumă şi a ţintit în direcţia şefului statului, despre care a spus că este un politician „care a recunoscut că se uită la desene animate”. Fostul disident anticomunist a caracterizat lansarea de carte de aseară drept „un moment de normalitate, într-o ţară anormală”, după care i-a urat mult succes şefului PSD.

Dinescu nu a fost singurul invitat care a ţinut un discurs. Şi Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, a avut ceva de spus. L-a rugat pe Geoană să aibă grijă ca PSD să nu mai neglijeze intelectualii ca până acum.

La lansare au mai participat printre alţii, consilierul lui Geoană, Cozmin Guşă, jurnalistul şi senatorul PNL Cristian Ţopescu, analistul politic Iosif Boda, consilierul lui Ion Iliescu, Victor Opaschi, cântăreţul Gabriel Cotabiţă, şeful McCann Ericcson, Bogdan Enoiu, soţul Andreei Esca, Alexandre Eram, fiica lui Petre Roman, Oana, bateristul trupei Phoeonix, Ovidiu Lipan Ţăndărică, cântăreţele Luminiţa şi Monica Anghel, actorii Goerge Ivaşcu, Alexandru Bindea, fostul boxer Mihai Leu, antrenorul Mircea Lucescu, fostul ministru al Sănătăţii, Mircea Beuran, scriitoarea Geta Dimisianu, Ana Copos – soţia patronului Rapidului, George Copos, jurnaliştii Victor Ciutacu şi Florian Bichir, cântăreaţa Aura Urziceanu.

O nouă lansare a cărţii a fost programată joi seară la Târgul de  carte \"Gaudeamus\" de la Romexpo.