Geoană: Acesta este ultimul dicurs pe care preşedintele Băsescu îl mai rosteşte, în această calitate
Sunt tot mai convins că acesta este ultimul dicurs pe care preşedintele Traian Băsescu îl mai rosteşte, în această calitate, în faţa Parlamentului României, a spus Mircea Geoană, la finalul şedinţei în care şeful statului s-a adresat Executivului.
"Când ai nevoie de două ore să te justifici şi când ai nevoie de un sfert de oră să vorbeşti despre problemele românilor, este clar că, în acest moment, mandatul de cinci ani al domnului Băsescu se apropie de sfârşit", a spus Mircea Geoană.
Deşi nu şi-a lansat, încă, oficial, candidatura la preşedinţie, "este clar că Traian Băsescu va candida", spune Mircea Geoană. "Dacă avea cineva vreun dubiu, astăzi (marţi - n. red.) s-a risipit", a spus social-democratul.
În ceea ce priveşte discursul pe care şeful statului l-a susţinut, în faţa Parlamentului, marţi seară, Geoană crede că "a fost unul monoton, plictisitor, fără nervul pe care Traian Băsescu l-a avut la un moment dat".
Mai mult, faptul că preşedintele nu a vorbit despre criza economică şi despre relansarea economiei reprezintă, în opinia lui Mircea Geoană, "un mare minus a prezenţei sale în Parlament, în această seară (marţi - n. red.)".
În ceea ce priveşte amânarea Congresului PSD pentru 2 octombrie, la baza acesteia se află faptul că social-democraţii doresc să fie mai aproape de "lansarea domnului Băsescu".
"Băsescu îşi va lansa candidatura foarte curând şi vrem să fim mai aproape de domnia sa. Vrem să fim mai aproape de cel cu care vom intra în turul doi şi cu cel pe care-l vom bate în turul doi", a încheiat Geoană.