General Motors a anunţat că ia în considerare un plan de faliment
General Motors şi-a pregătit un plan de faliment, dacă nu va putea supravieţui crizei economice, şi asta în pofida ajutorului acordat de stat. Planul prevede crearea unei noi companii din diviziile profitabile ale General Motors.
Celelalte unităţi ar urma să rămână sub protecţia legii falimentului. Compania va încerca să obţină acorduri cu sindicatele înainte să ceară protecţie în faţa creditorilor sub legea falimentului.
Dacă nu se va ajunge la niciun consens, falimentul va fi declarat până în luna iunie. General Motors are la dispoziţie 60 de zile pentru a obţine concesii de la creditori şi sindicate, după ce ultimul plan de restructurare a fost respins de autorităţile americane.
Preşedintele Barack Obama consideră că un faliment rapid şi negociat este cea mai bună opţiune pentru restructurarea companiei.