MENIU

GÂNDUL: România, ţara unde se uită stâlpul electric în mijlocul străzii

Foto: Realitatea TV

România este ţara în care se uită stâlpul electric în mijlocul drumului şi canalul răsare pe şina de tramvai, scrie Gândul. În ediţia de vineri, jurnaliştii au făcut un top al construcţiilor haotice din ţara noastră.

Un prim exemplu, în Capitală, la doi paşi de Foişorul de Foc, unde pentru o vreme un indicator a stat înfipt chiar pe trecerea de pietoni. Între timp a fost înlăturat, dar peticul din asfalt unde se înălţase cândva, a rămas. În Timişoara, un copac gros cât două butoaie stă postat de ani de zile în mijlocul şoselei. Când au refăcut drumul, autorităţile au decis că nu pot să-l taie, aşa că au limitat viteza în zonă, la 30 km/oră. Dacă pomul secular este deja cunoscut, stâlpul electric înfipt în serpentina care duce spre localitatea Galda de Jos, din judeţul Alba, poate fi o surpriză neplăcută pentru şoferi. Vestea bună e că a fost marcat cu vopsea reflectorizantă.
Mai multe articole despre:
şosea copac stâlp