Fuziunea PLR-PC va fi semnată astăzi
Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, PLR, fuzionează cu Partidul Conservator. Chiar astăzi, cele două formaţiuni vor semna protocolul de fuziune. Noul partid se va numi ALDE, adică Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa.
Protocolul de fiziune va fi semnat astăzi de preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, şi de preşedintele PC, Daniel Constantin, în cadrul unui congres comun .
Noua formațiune - de centru dreapta, de factură liberală - se va numi Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), a anunțat joi președintele PLR, Călin Popescu-Tăriceanu
Fuziunea dintre cele două formațiuni era în pregătire de peste două luni de zile.
Unii membri ai PC sunt nemulţumiţi de decizia de a fuziona. Printre aceştia se numără şi senatorul PC, Cristiana Anghel, şi europarlamentarul Maria Grapini, care şi-a anunţat acum două zile demisia din partid.
Astfel, dezamăgiţi de decizia de a fuziona cu PLR, un grup de conservatori, în frunte cu senatorul Alfred Mihai Laurenţiu, au pus bazele unei noi formaţiuni politice: Partidul Puterii Umaniste Social Liberal.