Franţa - Un jucător de la Nantes a fost suspendat şase săptămâni pentru că a agresat un arbitru
Atacantul lui FC Nantes, Mamadou Bagayoko, a primit, vineri, din partea Comisiei de Disciplină, interdicţia de a mai evolua în următoarele şase săptămâni, după ce în meciul cu AS Monaco, din etapa trecută de campionat, l-a bruscat pe centralul partidei.
Suspendarea lui Mamadou Bagayoko intră în vigoare de luni, 19 ianuarie, şi expiră în a doua zi al lunii martie.
FC Nantes, la care atacantul român Claudiu Keşeru nu a fost reţinut în lot, a câştigat în runda precedentă din Ligue 1 pe terenul lui AS Monaco, scor 2-1. În urma acestui rezultat, Nantes au urcat pe locul 15 în clasament, unde a acumulat 23 de puncte după 20 de etape disputate.