MENIU

"Francesca" va avea premiera românească pe 1 octombrie

Foto: cotidianul.ro

Filmul "Francesca", în regia lui Bobby Păunescu, contestat în Italia pentru două dintre replicile sale, va avea premiera în România, pe 1 octombrie.

Premiera mondială a avut loc, pe 3 septembrie, în cadrul secţiunii Orizzonti a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.

În urma reacţiilor negative provocate de premiera peliculei sale, regizorul Bobby Păunescu declara, pentru NewsIn, că niciuna dintre cele două replici controversate din filmul "Francesca" nu va fi eliminată din peliculă, nici măcar pentru copiile care vor fi distribuite în Italia

"Francesca", care a fost oprit de la difuzare în cinematografele din Veneţia,  include replici dure la adresa primarului Veronei, Flavio Tosi şi a deputatei Alessandra Mussolini. Unul dintre personaje, tatăl Francescăi, care încearcă să o convingă pe acesta să nu emigreze în Italia, o taxează pe nepoata fostului dictator italian drept "o târfă care vrea să îi omoare pe toţi românii". Cea de-a doua replică incriminată face referire la primarul oraşului Verona, în termeni ca "primar de rahat".

Ideea filmului, potrivit lui Bobby Păunescu, a venit după uciderea Giovannei Reggiani la Roma, pe 30 octombrie 2007, de românul Romulus Mailat. "La nivel personal, am simţit că trebuie să fac ceva, deoarece sunt pe jumătate italian, am crescut la Milano", a mai spus Păunescu.

După proiecţia de la festival, "Francesca" ar fi trebuit să ruleze în două cinematografe locale, aşa cum se întâmplă cu toate filmele prezentate în cadrul festivalului, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Decizia a fost luată de responsabilul local al Circuitului Cinematografic din Veneţia, după ce casa de distribuţie a filmului,  Fandango, ar fi fost avertizată asupra replicilor calomniatoare din film.

Pe numele lui Bobby Păunescu, regizorul filmului, au fost depuse două plângeri penale, de către primarul Flavio Tosi şi deputata italiană Alessandra Mussolini. Primarul Veronei nu s-a arătat susprins de decizia de a opri de la difuzare filmul, reiterând intenţia de a continua procesul contra lui Păunescu.

Protagonista filmului este Monica Bârlădeanu, care joacă alături de Doru Boguta, Luminiţa Gheorghiu, Doru Ana, Dana Dogaru şi Gabriel Spahiu. Filmul prezintă povestea unei tinere educatoare, nerăbdătoare să emigreze în Italia.
Mai multe articole despre:
Cristi Puiu premieră Bobby Păunescu Francesca