MENIU

Fostul rege al Bulgariei, un posibil candidat pentru preşedinţia UE

Foto: ec.europa.eu

Fostul rege al Bulgariei, Simeon de Saxa-Coburg, şi fost şef al executivului de la Sofia în perioada între anii 2001-2005, ar putea candida pentru funcţia de preşedinte al Uniunii Europene. Propunerea a fost înaintată de Solomon Passy, preşedinte onorific al Clubului Atlantic în Bulgaria şi fost ministru de externe, scrie agenţia Novinite.

Chiar dacă a fost prim-ministru al unei ţări care nu era membră a Uniunii Europene, fostul suveran era numit "Domnul Europa", a declarat Passy pentru agenţia Novinite.

Rege al Bulgariei între anii 1943-1946, Simeon a trăit în exil în Spania după ce comuniştii au venit la putere. El este singurul monarh european care a îndeplinit funcţia de premier. Preşedintele Uniunii Europene va fi ales de şefii de stat din cele 27 de state membre, după ce va fi ratificat şi semnat Tratatul de la Lisabona, deşi atribuţiile acestuia nu sunt cunoscute încă. Până acum, cel mai vehicular nume pentru acest post a fost cel am fostului premier britanic Tony Blair.

Mai multe articole despre:
UE Tony Blair