Realitatea.net
MENIU

Prima numire făcută de Bolojan ca președinte. A readus-o la Cotroceni pe o colaboratoare apropiată a lui Iohannis

Prima decizie luată de Ilie Bolojan din calitate de președinte interimar al României a fost să o readucă la Cotroceni pe Luminița Odobescu, o colaboratoare apropiată a lui Klaus Iohannis. Odobescu a fost numită consilier prezidențial, funcție pe care a mai deținut-o și în ultimul mandat al lui Klaus Iohannis.

„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 12 februarie 2025, decretul pentru numirea în funcția de Consilier Prezidențial a doamnei Luminița-Teodora Odobescu, la data de 13 februarie 2025”, se spune în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Luminiţa Odobescu a fost ministru al Afacerilor Externe în primul guvern Ciolacu, în intervalul 15 iunie 2023 – 23 decembrie 2024. După încetarea mandatului de la MAE, Marcel Ciolacu a numit-o, pe 14 ianuarie, consilier de stat la Guvern.

Mai multe articole despre:
bolojan numire iohannis Luminita Odobescu