Focşani: Primăria a încasat doar jumătate din impozitele şi taxele locale
Criza economică îşi spune cuvântul: doar 48% din veniturile estimate din impozitele şi taxele locale pe 2009 s-au încasat până în acest moment.
Potrivit autorităţilor, cu trei săptămâni înainte de sfârşitul anului, la bugetul local s-au strâns mai puţin de jumătate din veniturile estimate de serviciul de taxe şi impozite. Multe dintre datorii provin însă din anii trecuţi. \"Vorbim de impozite şi taxe, concesiuni şi toate veniturile de la bugetul local pentru 2009. Au un grad de încasare de 75- 76%. Din păcate, dacă luăm în calcul şi restanţele din anii precedenţi, anteriori anul 2009, acest procent scade la 47- 48%\", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Focşani, Dan Cazaciuc.
Reprezentanţii municipalităţii au recurs la proceduri executorii pentru a mai aduna o parte din aceste sume. Nici acest lucru nu îi sperie însă pe datornici. Cei mai mulţi nu mai realizează venituri şi nici nu au bunuri care pot fi scoase la vânzare. \"Au început procedurile de executare silită dar rezultatele nu sunt extraordinare, motivat şi de faptul că apartamentele sau locuinţele persoanelor fizice fac parte din categoria celor exceptate de la executare silită. Mijloacele de transport împotriva cărora ne putem îndrepta, în general, sunt de negăsit sau sunt într-o stare de uzură avansată şi nu pot face obiectul unor valorificări\" , declară Meluş Nazâru, şeful Serviciului taxe şi impozite din Primăria Focşani.
Conform autorităţilor, datoriile totale ale focşănenilor către bugetul local ajung la peste 56 milioane lei. Cele mai mari sume provin din amenzi, urmate de cele înregistrate în contul impozitului pe clădiri. Din această valoare s-au încasat aproape 23 de milioane de lei.