MENIU

Rareș Bogdan: „Noi trebuie să garantăm cota unică! În plus, TVA-ul nu crește, plafonul la microîntreprinderi nu scade”

Rareș Bogdan: Noi trebuie să garantăm cota unică!

Cu ocazia lansării oficiale a programului de guvernare al Partidului Național Liberal (PNL), Rareș Bogdan a evidențiat direcțiile strategice ale formațiunii, subliniind importanța stabilității economice și a resurselor interne. Într-un mesaj optimist, Bogdan a subliniat necesitatea de a garanta cota unică, de a menține TVA-ul la același nivel și de a nu reduce plafonul pentru microîntreprinderi. Aceste măsuri sunt prezentate ca fundamentale pentru stimularea economiei și pentru sprijinirea antreprenorilor români.

Rares Bogdan a prezentat viziunea sa despre România ca principal furnizor de gaz la nivel european. El a denunțat dependența de importurile alimentare, subliniind că țara ar trebui să-și valorifice resursele interne și să devină un furnizor de hrană pentru o mare parte a Europei.

„Aici e armata liberală. Sunteți cei pe care ne bazăm. Vă cer 2 milioane de voturi și vom fi în turul 2. 

România poate fi cel mai mare furnizor de gaz la nivel european. 

Este o rușine să mâncăm usturoi din China și pătrunjel din Ungaria și aluat congelat de prin Polonia și Germania. Trebuie să fim principalii furnizori de hrană în cel puțin jumătate din Europa. Să nu ne fie frică să ne exploatăm bogățiile subsolului și să deveni jucători economici reali în Europa.  

Noi trebuie să garantăm cota unică, TVA-ul nu crește, plafonul la microîntreprinderi nu scade. 

Nicolae Ciucă premier – cele mai mari investiții atrase 

E nevoie de un strateg, de un om care cunoaște geopolitică și relații internaționale, care a fost șef de promoție al Academiei Militare în 1995, nu a luat note de 5 la nu știu ce universitate care s-a desființat. 

E nevoie de un om care e respectat, care știe să reprezinte România. 

Pe data de 24 să-i zdrobim și pe extremiștii lui Simion. E un pericol pentru România, pentru NATO și pentru UE ca acest om să ajungă chiar și în turul 2”, a spus Rareș Bogdan în cadrul evenimentului.

Florin Roman pune pe masă scenariul: Ilie Bolojan, posibil viitor premier din partea PNL

Mai multe articole despre:
pnl program de guvernare rares bogdan tva cota unica