FMI prevede o recesiune mondială mai lungă decât cele anterioare
Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că economia mondială va intra într-o recesiune mai lungă şi mai gravă decât cele anterioare, înaintea unei reveniri "uşoare", conform raportului privind perspectivele pentru economia mondială.
Astfel, FMI arată în raport că recesiunea globală şi criza financiară vor duce, cel mai probabil, la o scădere nemaiîntâlnită a producţiei. Economiştii FMI au ajuns la această concluzie prin compararea actualei crize cu cele înregistrate anterior la nivel mondial.
FMI a
avertizat că declinul intrărilor de capital în ţările emergente va
dura, din cauza problemelor cu care se confruntă băncile din ţările
dezvoltate. Riscurile sunt predominante în Europa de Est, unde problemele
băncilor-mamă din Europa de Vest, care domină peisajul bancar local,
ameninţă sectorul financiar local şi economia.
FMI a anunţat în martie că economia globală se va comprima cu până la
1% anul acesta, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.