MENIU

FMI: Băncile-mamă au semnat scrisorile prin care se angajează să menţină expunerea pe România

Foto: dailybusiness.com

Băncile-mamă ale primelor nouă bănci străine din România au definitivat şi au semnat, săptămâna trecută, scrisorile bilaterale de angajament, care confirmă că grupurile îşi vor menţine expunerea totală pe România şi vor respecta cerinţele de capital pentru subsidiare, a anunţat FMI.

"Săptămâna trecută, noi paşi au fost realizaţi în implementarea Iniţiativei de Coordonare Bancară pentru Româna. Băncile-mamă ale principalelor nouă bănci cu capital străin din România (Erste Group, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank şi UniCredit), cu o cotă de piaţă de circa 70%, au finalizat şi au semnat scrisorile bilaterale de angajament, pe baza modelului agreat la Bruxelles în mai, cu obiectivele asumate la Viena în martie", a anunţat luni FMI, într-un comunicat de presă.

Scrisorile confirmă două angajamente principale, respectiv menţinerea expunerii totale pe România şi a solvabilităţii subsidiarelor peste 10% pe toată durata programului.

În cadrul primei evaluări realizate în România în contextul acordului de finanţare externă, "o echipă a Comisiei Europene şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI) a analizat modul în care băncile şi-au respectat angajamentele".

"Angajamentul băncilor străine faţă de România a fost extins şi consolidat prin împrumutul de tip club loan acordat guvernului în iulie", se mai subliniază în comunicatul publicat de FMI.

FMI aminteşte că, pe 6 august, oficiali ai BNR, ai Fondului şi ai CE s-au întâlnit cu reprezentanţii subsidiarelor, pentru a analiza evoluţia din ultimele luni şi pentru a discuta paşii viitori pentru această iniţiativă "de mare importanţă" pentru stabilitatea sistemului financiar.

"Succesul programului de reformă macroeconomică în România şi sustenabilitatea balanţei de plăţi depinde de implicarea activă a băncilor străine în România. Programul contribui la stabilitatea macroeconomică, inclusiv prin stabilitatea preţurilor şi scăderea primei de risc. În continuare, condiţiile de concurenţă în piaţă vor determina scăderea dobânzilor la active", mai subliniază FMI.

În urma întâlnirii cu reprezentanţii băncilor şi ai BNR, desfăşurată joia trecută, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că Fondul Monetar Internaţional (FMI) a primit toate scrisorile de la cele nouă bănci mamă care au promis că îşi vor menţine expunerea pe România.

"Am avut o cooperare foarte satisfăcătoare (n.r. cu reprezentanţii băncilor) şi tocmai ce am primit toate scrisorile de angajament ale celor nouă bănci cu care am discutat la Viena, despre menţinerea expunerii pe România", a spus Franks. 

Mai multe articole despre:
FMI