MENIU

Fiul lui Mitterrand, condamnat la închisoare cu suspendare într-un caz de trafic cu arme

Foto: thefirstpost.co.uk

Tribunalul din Paris l-a condamnat marţi la doi ani de închisoare cu suspendare şi o amendă de 375.000 de euro pe Jean-Christophe Mitterrand, fiul fostului preşedinte socialist francez, pentru rolul avut într-o vastă şi complexă afacere de vânzare de arme către Angola în anii '90.

Tribunalul din Paris i-a condamnat, de asemenea, la şase ani de închisoare cu executare pe omul de afaceri francez Pierre Falcone şi pe israelianul de origine rusă Arcadi Gaydamak, personaje-cheie în afacerea cunoscută sub numele de "Angolagate".

Tribunalul corecţional a dat curs cererii Parchetului şi l-a condamnat pe Pierre Falcone la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, comerţ cu arme şi abuz de bunuri sociale. Tribunalul a ordonat ca acesta să fie trimis imediat în închisoare.

Marele absent al procesului, Arcadi Gaydamak, refugiat în Rusia după ce a locuit în Israel, a fost condamnat, de asemenea, la şase ani de închisoare cu executare. Vizat deja de un mandat de arestare, el este condamnat pentru trafic cu arme, trafic de influenţă şi spălare de bani.
Justiţia îi acuză pe cei doi că, din 1993 până în 1998, au vândut Angolei, ţară aflată atunci în plin război civil, arme provenind din fostul bloc sovietic, fără să fi primit acordul statului francez.

Fostul ministru francez de interne Charles Pasqua şi Jean-Christophe Mitterrand, fiul fostului preşedinte socialist francez, au fost, la rândul lor, condamnaţi în acest dosar. Charles Pasqua, în prezent senator de dreapta, a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, şi o amendă de 100.000 de euro, pentru trafic de influenţă. În acelaşi timp, fostul prefect Jean-Charles Marchiani este condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 21 de luni cu suspendare, pentru complicitate la trafic de influenţă şi tăinuirea abuzului de bunuri sociale.

Consultantul Jacques Attali, fost consilier al lui François Mitterrand, şi magistratul Georges Fenech au fost însă scoşi sub urmărire penală.

În total, 42 de persoane au compărut în acest proces fluviu, sub acuzaţia că au participat la organizarea traficului de arme în valoare de 790 de milioane de dolari sau că au beneficiat de mita acordată de cei doi asociaţi care au pus bazele comerţului cu arme, Pierre Falcone şi Arcadi Gaydamak.

Mai multe articole despre:
arme trafic de arme Angola Francois Mitterand