Femeile vor să poarte pantofi cu toc timp de 51 de ani
A fi la modă este dorinţa oricărei femei! Un studiu britanic arată că "dragostea" reprezentantelor Evei pentru pantofii cu toc înalt durează în medie 51 de ani. Decizia de a trece la încălţări joase vine odată cu pensionarea, spun cercetătorii.
O femeie îşi doreşte să aibă pantofi cu toc prima dată la vârsta de 12 ani. Pasiunea pentru acest obiect vestimentar depinde de fiecare stadiu al vieţii şi durează cam până la vârsta de 63 de ani. Astfel, dacă la 12 ani înălţimea tocurilor este de 2,5 cm, o tânără la 23 de ani poate purta tocuri chiar de 13,5 cm.
În garderoba femeilor de 30 şi 40 de ani veţi găsi cu siguranţă pantofi cu toc. Iar după 50 de ani, tălpile pantofilor tind să se aplatizeze.
Doar vârsta avansată şi slăbirea muşchilor le determină să aleagă pantofi fără toc. O concluzie a studiului sugerează că acest pas este aproape la fel de dureros ca şi pensionarea.
"Viaţa unei femei poate fi trasată în funcţie de înălţimea tocurilor pantofilor", a spus unul dintre cercetători, dar asta nu înseamnă că femeile nu pot apela la culori deschise sau mai tari pentru a ne înveseli ţinutele.
Sursa: Telegraph.co.uk