MENIU

Femeile plinuţe îşi fac loc pe coperţile revistelor de modă - VEZI FOTO

Foto: dailymail.co.uk
Foto: dailymail.co.uk

Publicarea unei fotografii cu un model feminin de 79 kilograme, în numărul pe septembrie al Glamour, a atras o avalanşă de felicitări şi comentarii laudative, iar reprezentanţii revistei speră ca iniţiativa lor să fie începutul unei "revoluţii" contra prejudecăţilor legate de greutate.

Fotografia în care apare modelul Lizzi Miller ilustrează un articol despre importanţa faptului de "a te simţi bine în pielea ta".

Miller, în vârstă de 20 de ani, este un manechin blond de 1,80 metri înălţime, care a pozat pentru revistă aproape goală, într-o poziţie ce îi ascunde, cât de cât, rotunjimile şi dă impresia unui corp perfect.

Redacţia Glamour a primit deja aproape o mie de comentarii favorabile iniţiativei de a publica fotografia în numărul pe septembrie, care celebrează a 70-a aniversare a publicaţiei consacrate pe subiecte de modă şi monden.

"Îmi place. Caut cu disperare femei adevărate în revistele feminine". "Această fotografie mă face să plâng de bucurie". "Cei care credeau că o tânără femeie mare, atletică, cu un pic de burtă, nu e sănătoasă, ar trebui să meargă să se trateze". Acestea sunt trei dintre comentariile primite de Glamour.

"Ştiam că cititorii vor fi încântaţi, însă sunt surprinsă de amploarea reacţiilor. Sper ca acesta să fie începutul unei revoluţii", a scris, pe blogul personal, redactorul-şef al revistei, Cindi Leive.

După apariţia fotografiei, Lizzi Millier a fost invitată în emisiuni de televiziune matinale, peste 200.000 de persoane i-au citit povestea pe site-ul revistei, iar presa americană a început dezbateri pe această temă.

Tânărul model spune că în adolescenţă avea aproape 110 de kilograme, însă a reuşit să slăbească. "Am început să-mi iubesc corpul când am văzut celebrităţi cu rotunjimi, precum Beyonce", povesteşte ea.
Mai multe articole despre:
greutate modele glamour reviste