Femeile frumoase sunt programate să fie infidele de hormonul ''Marilyn'', spun cercetătorii
Cu formele sale voluptoase, Marilyn Monroe este considerată esenţa absolută a atractivităţii feminine. Corpul său în formă de clepsidră, care a făcut să fie dorită de milioane de bărbaţi şi invidiată de tot atâtea femei, are strânsă legătură cu un hormon, care, spun oamenii de ştiinţă, este reposnabil de incapacitatea actriţei de a avea o relaţie stabilă.
Cercetătorii sunt de părere că hormonul pe care l-au identificat este un factor major în a stabili de ce femeile frumoase sunt mai predispuse la infidelitate.
Cele care au în organim hormonul estradiol, o formă a estrogenului, sunt mai atractive din punct de vedere fizic şi atrag mult mai uşor bărbaţii. Există însă şi părţi negative. Aceleaşi femei sunt mai puţin satisfăcute de iubiţii actuali, şi prin urmare mai predispuse să calce strâmb, potrivit unui studiu publicat în revista Biology Letters.
Hormonul ovarian steroid este responsabil şi de forma simetrică a feţei, de sânii mari, şi de talia subţire.
''Femeile atractive din punct de vedere fizic nu doar că au mai multe alternative, dar în acelaşi timp, au şi standarde mai ridicate, dificil de satisfăcut. În aceste condiţii, ele au mai puţine motive să fie credincioase unui singur partener, dacă sunt disponibili iubiţi de o calitate mai bună'', explică Dr. Kristina Durante.
Dr. Durante a măsurat nivelurile de estradiol din corp, în cazul a 52 de studente. Tinerele au fost rugate să spună cât de atractive cred ele că sunt. O parte din personalul universitar a fost de asemenea rugat să le evalueze pe femei.
Rezultatele finale au arătat că femeile considerate cele mai atractive aveau şi cele mai înalte niveluri de estradiol. Tinerele implicate într-o relaţie au fost rugate să spună cât sunt de mulţumite de aceste relaţii şi care sunt şansele să îşi înşele partenerii.
Studiul a arătat că cele mai frumoase femei erau cel mai puţin satisfăcute. Cu toate acestea, ele alegeau o aventură de lungă durată, în locul celei de o singură noapte, se arată în studiul din Biology Letter, citat de dailymail.co.uk.