Federer joacă a 22-a semifinală consecutivă la un Grand Slam
Elveţianul se îndreaptă spre cel de-al şaselea titlu consecutiv la US Open, urmând să joace în penultimul act cu Novak Djokovic. Semifinalele feminine sunt Serena Williams - Kim Clijsters şi Caroline Wozniacki - Yanina Wickmayer.
Senzaţia US Open 2009, americanca de 18 ani Melanie Oudin (nr. 70 WTA), cea care scosese din competiţie trioul rus Elena Dementieva, Maria Şarapova, Nadia Petrova, şi-a încheiat evoluţia în ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Evacuată duminica trecută din hotelul Mariott, din cauză că îi expirase rezervarea, Oudin a mai petrecut doar trei nopţi în noul său loc de cazare, la Intercontinentalul din New York, fiind eliminată în sferturile de finală de jucătoarea daneză Caroline Wozniacki (nr. 9 WTA). Melanie nu a ameninţat-o mai deloc pe europeancă, aceasta impunându-se lejer, cu 6-2, 6-2.
În semifinale, Wozniacki va juca împotriva belgiencei Yanina Wickmayer (nr. 50 WTA), aflată şi ea la cea mai importantă performanţă din carieră, o sportivă de 19 ani care nu are antrenor, dar care a trecut de Katerina Bondarenko, cu 7-5, 6-4. În cealaltă semifinală de pe tabloul feminin se întâlnesc Serena Williams şi Kim Clijsters.
Pe tabloul băieţilor se ştie una dintre semifinale, Roger Federer - Novak Djokovic. Elveţianul, în vârstă de 28 de ani, se află la la cea de-a 22-a semfinală de Grand Slam jucată consecutiv. Cealaltă semifinală a US Open 2009 se va stabili în urma partidelor Rafael Nadal - Fernando Gonzalez şi Juan Martin De Potro - Marin Cilic.