MENIU

Federaţia Română de Fotbal fuge de controalele antidoping

Foto: Incentraleeurope.cz

Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping, Graţiela Vâjâială, acuză FRF că este singura dintre cele 62 de federaţii naţionale care nu are un program antidoping.

“În România sunt 62 de federaţii, iar federaţia de fotbal este singura care nu are un program antidoping”, a declarat miercuri Graţiela Vâjâială, preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping (ANAD), într-o conferinţă de presă prilejuită de anunţul oficial al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) referitor la acreditarea laboratorului de la Bucureşti.

"Conform Consiliului Mondial Antidoping, fiecare federaţie are obligaţia să îşi formeze propriul program antidoping. La fotbal am realizat, în acest an, 92 de teste, dintre care 76 au fost platite cu fonduri de la stat", a mai spus preşedintele ANAD, majoritatea fiind făcute la cererea cluburilor care îşi suspectau adversarii de dopaj.

Graţiela Vâjâială susţine că a trimis invitaţii la discuţii preşedintelui FRF Mircea Sandu şi preşedintelui LPF Mitică Dragomir pentru a lămuri problema. Oficialii din fotbal au declarat că nu se opun controalelor antidoping, dar au precizat că acestea să fie făcute din banii ANAD.

În acest an, s-au efectuat deja 1.498 de teste doping.  Numărul total al cazurilor pozitive depistate este 12, dintrre care 8 la juniori. Pentru a nu-i fi ridicată acreditarea, laboratorul d ela Bucureşti trebuie să efectueze cel puţin 3000 de teste pe an.

Mai multe articole despre:
FRF Mircea Sandu teste antidoping Mitică Dragomir