MENIU

Federaţia Educaţiei Naţionale a cerut organismelor internaţionale să verifice activitatea Guvernului

Foto: NewsIn

Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) a sesizat Organizaţia Internaţională a Muncii şi Consiliul Europei faţă de nerespectarea legii de majorare a salariilor personalului didactic, cerându-le acestora să verifice activitatea Guvernului României, informează un comunicat al FEN.

De altfel, FEN a demarat mai multe acţiuni pe plan naţional prin care să determine Guvernul să aplice legea majorării salariilor personalului didactic. "Este o procedură complexă, bazată pe o serie de instrumente juridice, prin care se doreşte demonstrarea ilegalităţii atât a ordonanţei emisă de Guvernul Tăriceanu, cât şi a ilegalităţii ordonanţei emisă de Guvernul Boc, singurul act normativ valabil fiind de fapt  Legea 221/2008", a explicat Constantin Ciosu, secretar general al FEN.

Potrivit sindicaliştilor, demersul lor are ca scop şi realizarea plăţii retroactive a drepturilor salariale prevăzute de Legea 221/2008, începând cu data publicării acesteia.

În situaţia în care, în instanţele de judecată naţionale, cauza va fi respinsă, membrii FEN sunt hotărâţi să depună o acţiune civilă la Tribunalul de la Haga.