MENIU

FC Braşov a obţinut un egal în ultimul minut al meciului cu CS Otopeni

Foto: NewsIn

CS Otopeni şi FC Braşov au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul din etapa a 23-a a Ligii I, în care cele două echipe au dominat câte o repriză.

Cu Răzvan Lucescu în tribună, antrenorul braşovenilor fiind suspendat în această etapă, FC Braşov a început meciul mai bine, dominând clar prima repriză când a ratat mai multe ocazii de gol. Singurul gol al reprizei a fost marcat de Cătălin Munteanu, în minutul 19, cu un şut care l-a prins pe picior greşit pe goalkeeper-ul Cristi Munteanu.

CS Otopeni a reuşit să întoarcă scorul în repriza a doua când a marcat două goluri în numai zece minute. Eforturile gazdelor de a egala au fost răsplătite în minutul 63, când un şut al lui Lazici în diagonală a întâlnit bara, de unde a deviat în spatele lui Abrudan, apoi a intrat în poarta apărată de Dani Coman.

Ialomiţenii au preluat conducerea jocului prin golul înscris de Liviu Ganea, din minutul 70. Nasser a centrat excelent de pe partea stângă, găsindu-l pe atacantul Otopeniului bine plasat în marginea careului mic, de unde a împins mingea cu capul în poartă.

Ultimele minute ale partidei au reprezentat un asediu total la poarta lui Cristi Munteanu. În al doilea minut de prelungiri, o centrare de pe partea dreaptă l-a găsit pe Abrudan nemarcat la bara a doua, acesta împingând mingea în poartă, reparându-şi astfel greşeala de la autogol şi aducând un punct meritat pentru FC Braşov.

Vezi aici cum s-a defăşurat partida CS Otopeni - FC Braşov, scor 2-2

Mai multe articole despre:
Liga I CS Otopeni FC Braşov Etapa a 23-a