Erupţia unui vulcan din Chile a dus la evacuarea localnicilor şi turiştilor
Autorităţile din Chile au fost nevoite să evacueze localnici şi turişti după ce vulcanul Llaima a început să erupă. Norii de cenuşă s-au ridicat până la 600 de metri deasupra craterului, iar râul de lavă depăşeşte un kilometru.
Zăpada de pe versanţi s-a topit şi a provocat creşterea nivelului unui râu din apropiere. Un pod a fost distrus, dar nu s-au înregistrat alte pagube materiale sau victime.
Pe teritoriul statului sud-american Chile se află nu mai puţin de 2.000 de vulcani. Circa 60 dintre ei au erupt cel puţin o dată în vreme ce alţi 500 sunt catalogaţi ca potenţial activi. Llaima, cu o altitudine ce depăşeşte 3.000 de metri, este al doilea vulcan ce erupe în acest an, după Chaiten.