MENIU

Emil Boc: Salariile miniştrilor vor fi reduse cu 20% de la 1 august

Foto: NewsIn

Salariile miniştrilor vor fi reduse cu 20% de la 1 august. În capul listei se află chiar leafa premierului. De altfel, vestea a fost dată chiar de Emil Boc, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Maramureş. Premierul a mai anunţat că numărul agenţiilor guvernamentale se va înjumătăţi.

Potrivit premierului, este nevoie de această măsură, despre care a spus că este voluntară, pentru a reduce cheltuielile bugetare. În acelaşi scop, personalul din cabinetele demnitarilor va fi redus cu 20%, iar numărul agenţiilor guvernamentale va scădea la jumătate.

''Pot să vă spun că din acest punct de vedere, tot pe linia restrângerii şi raţionalizării cheltuielilor bugetare, începând cu luna august membrii guvernului vor avea un salariu mai mic cu 20%. Măsura va fi aplicată din august până în decembrie şi va fi una voluntară, nu aprobată prin lege. Semnalul este unul important pentru că fiecare trebuie să înţeleagă că trebuie să continuăm în această direcţie'', a anunţat Emil Boc.

Referindu-se la reducerea numărului de agenţii, premierul a spus că la nivel guvernamental există structuri umflate ca "o gogoaşă", care trebuie sparte.

''Ciupercăria din agenţii trebuie redusă. Aparatul guvernamental este stufos şi nu funcţionează cum trebuie. Toată lumea de afară ne arată cu degetul pentru că avem un aparat supradimensionat. Trebuie să fim eficienţi. Dar, în prezent, sunt structuri umflate ca o gogoaşă care trebuie spartă. Pe de altă parte, sunt unele subdimensionate, dar care sunt eficiente", a spus primul-ministru.

În aceeaşi ordine de idei, Boc a criticat faptul că, în anii trecuţi, s-au început numeroase investiţii la şcoli, angajându-se contracte de miliarde de lei, iar acum nu mai sunt bani să fie plătite, astfel încât datoriile administraţiilor locale au ajuns să depăşească un miliarde de euro, la nivelul ţării.

Boc le-a transmis aleşilor locali să nu-şi umfle organigramele, pentru a nu se ajunge într-o situaţie similară ca şi cea cu aparatul guvernamental, care este supraîncărcat.

Mai multe articole despre:
guvern miniştri salarii premier Emil Boc agenţii