MENIU

Emil Boc: Liberalii au topit la cazino banii munciţi de români

Foto: gandul.info

"Eminenţa politică şi economică a PNL-ului a dat României cea mai şocantă prăbuşire economică din ultimii 20 de ani. PNL a transformat o creştere economică de 7,8% într-un deficit bugetar de 5,4%. Cu alte cuvinte, banii munciţi de români au mers la buget, iar liberalii i-au topit ca la cazino şi ne-au lăsat pe toţi datori", a declarat, miercuri, Emil Boc.

"România, din nefericire, riscă acum, din cauza guvernării iresponsabile a PNL-ului, amenzi de miliarde de euro şi sancţiunea posibilă a tăierii unor fonduri europene", a avertizat Boc. "Guvernul PSD - PD-L pe care-l reprezint este obligat să reducă deficitul bugetar pentru a încerca să evite sancţiunile financiare care planează asupra României", a completat primul ministru.

În opinia primului ministru, acesta ar fi şi paradoxul moţiunii de cenzură "Marea păcăleală PSD - PD-L": "În fapt, cei care iniţiază această moţiune sunt cei care sunt vinovaţi de declanşarea procedurii de deficit excesiv şi de situaţia dificilă economică pe care au lăsat-o la sfârşitul anului 2008. Cu alte cuvinte, hoţul strigă "Hoţul!", a acuzat Boc.

Emil Boc crede că PNL este cel care ar trebui să dea socoteală românilor pentru "modul iresponsabil" în care au cheltuit, în trimestrul 4 al anului 2008, 4,5 miliarde de euro. "A fost cea mai neagră perioadă din istoria finanţelor româneşti", a completat premierul. "România va împrumuta de la CE 5 miliarde de euro. PNL a cheltuit în trei luni 4,5 miliarde de euro, adică a cheltuit, în trei luni de zile, ceea ce noi am împrumutat, pentru doi ani, de la Comisia Europeană. Asta înseamnă iresponsabilitate în administrarea banului public", a acuzat şeful Guvernului, în discursul de răspuns la moţiunea de cenzură depusă de PNL şi UDMR.

Boc a adăugat că PNL trebuie să explice cum a ajuns deficitul bugetar anul trecut la 5,4% din PIB, în condiţiile în care Trezoreria a fost "golită", utilizându-se până şi banii acumulaţi din privatizare, precum şi modul în care s-a reuşit reducerea ratigului de ţară sub categoria "investement grade".  

Mai multe articole despre:
PNL moţiune de cenzură Emil Boc