MENIU

Emil Boc: Industria va beneficia de gaze mai ieftine în perioada mai - septembrie

Foto: agenda.ro
Premierul a anunţat că reducerea de preţ a gazelor pentru industrie se va derula numai în perioada 1 mai - 30 septembrie

Industria autohtonă va beneficia de gaze mai ieftine în perioada mai - septembrie, a anunţat premierul Emil Boc după şedinţa de Guvern de miercuri.

"Am adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care, ţinând cont de condiţiile crizei economice, acordăm gaze naturale mai ieftine pentru industria românească", a declarat Emil Boc.

Premierul a anunţat că această reducere de preţ se va derula numai în perioada 1 mai - 30 septembrie, interval în care industria autohtonă va primi gaz numai din producţia internă.
"Asta înseamnă că acest gaz, care va fi destinat industriei producătoare de energie electrică, industriei termince, industriei chimice, va fi folosit numai din producţia internă şi la un cost mai scăzut", a explicat Emil Boc.

Premierul a precizat că există posibilitatea ca, de aceste scăderi de preţ, să beneficieze şi industria metalurgică. "În acest moment avem discuţii inclusiv cu Mittal Galaţi sau cu Mechel pentru a putea să-i sprijinim în această perioadă mai dificilă", a completat primul-ministru. 

Măsura a fost luată pentru a sprijini industruia autohtonă în momente dificile din punct de vedere economic.




Mai multe articole despre:
preţuri gaze Emil Boc ieftinire gaze naturale industrie