MENIU

Eligibil sau nu pentru finanţarea europeană?

Tot mai mulţi antreprenori îşi pun speranţele în finanţările europene pentru a depăşi acest an decisiv. Diferenţa între proiectele acceptate şi cele respinse stă într-un singur cuvânt: eligibilitate.

Fondurile europene continuă să fie o oportunitate prea puţin exploatată de firmele din România. În contextul crizei financiare însă, când sursele de finanţare au secat aproape în totalitate, fondurile europene au început să acapareze atenţia şi speranţele antreprenorilor români, fiind printre singurele surse de dezvoltare la dispozitia lor.

Însă oricât de mult ţi i-ai dori, banii Uniunii Europene nu sunt uşor de obţinut şi nu sunt disponibili pentru orice fel de proiect. Aşa se face că intenţia de accesare a fondurilor europene trebuie acompaniată de o analiză preliminară a eligibilităţii – numai aşa poţi vedea în ce măsură îndeplineşti criteriile impuse de diferitele programe operaţionale disponibile şi ce şanse ai să primesti banii la care speri.

Încadrarea greşită în schema de finanţare sau neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate sunt motivele cel mai des întâlnite de respingere a proiectelor depuse pentru obţinerea finanţării europene. Însă această problemă poate fi eliminată cu uşurinţă printr-o studiere  atenta a documentatiei puse la dispozitie de finantator si prin verificarea gradului de indeplinire a criteriilor impuse.

Află pe Antreprenor.NET care sunt criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le bifezi pentru a obţine banii europeni.
Mai multe articole despre:
UE bani proiect criterii finanţare antreprenor